Stella Alpina

Si m-am uitat la copii si am vazut ca nu sunt pregatiti pentru viata. Viata copiilor este impreuna cu alti copiii si cand sunt impreuna trebuie sa aiba grija unii de altii.

Asta e o lectie frantuzeasca de la pionieri. Ei, dupa ce trec de primul an de liceu si si-au facut prieteni noi au nevoie sa se descurce singuri doar cu prietenii, fara parinti sau rude. Este un test al maturitatii dupa ce au primit o identitate care apare in sistemul legal al tarii.

Dupa ce se strang impreuna, vine un tanar de la facultate si un preot catolic si pleaca pe munti departe de casa. In al doilea an, dupa ce au invatat cum se intinde cortul, cum se face mancare la ceaun si cum se sta frumos la masa, este timpul sa invete lectia frantuzeasca.

Ei toti sunt trimis in colonii ca sa se invete de tineri cu lipsurile si cu improvizatiile pentru ca franceza este o limba grea si ei nu sunt pregatiti. Asa au facut ei cu mine, au venit din Franta, m-au gasit si m-au invatat cum este sa fii pionier.

Le-am pregatit copiilor o surpriza. Am organizat o “aterizare in necunoscut”. Au fost anuntati la ce ora ne intalnim in gara de nord, dar nu au fost anuntati nimic despre activitatea pe care o vom avea.

Can trenul a oprit in Brasov, le-am spus despre ce e vorba. I-am impartit in trei echipe si fiecare echipa si-a ales o breasla. Le-am dat la dispozitie doua ore in Centrul Brasovului sa caute si sa afle tot ce pot afla despre breasla lor.

Dupa ce ne-am intalnit cu totii din nou, am urcat cu telecabina pana pe Tampa si apoi am coborat pe picioare, mai intai pana in sa, pentru ca mai apoi sa gasim un traseu cu cruce albastra.

George era si el intr-una dintre echipe pentru ca nu avea inca 18 ani. Astazi George isi aduce aminte ce e aia sa aterizezi in necunoscut si sa te descurci la fata locului cu ce gasesti.

Dupa cativa ani, am plecat singur la Brasov pentru ca toti copii stau pe hartii si ecrane. Am facut aceeasi aterizare in necunoscut doar ca de unul singur.

Povestea este asa. Muchia principala a unui masiv muntos este un traseu despre matematica. Creasta este o problema de matematica. Exista un versant de-a dreapta si un versant de-a stanga si doar o linie pe care se poate merge. De aceea creasta principala este marcata cu banda rosie. Pe pietre si pe copaci vine un om al muntelui cu vopsea rosie si vopsea alba si vopseste o banda rosie si doua benzi albe.

Exista si muchii secundare. Acestea ajung in muchia principala precum oasele la coloana vertebrala a unui peste. O astfel de muchie urca pana la muchia principala. De aceea muchia secundara se marcheaza cu o banda galbena si doua benzi albe. Este tot matematica, doar ca este matematica celui galben care il ajuta pe cel rosu.

Fiecare banda a propriul triunghi. Daca sectionezi tranzversal muntele in dreptul unei pietre de pe muchie obti un triunghi De aceea, traseul care urca pe un versant pana la muchie se marcheaza cu un triunghi. Banda rosie are triunghi rosu si banda galbena are triunghi galben.

Pe traseul unui triunghi se merge pe seprentine. Se merge de la stanga la dreapta si apoi de la dreapta la stanga de fiecare data urcand un pic mai sus.

Aceasta este matemmatica si nu se poate citi decat de cei care au mintea pregatita. Cand la dreapta, cand la stanga este o carte pe care toti copiii o stiu, este cartea despre cel care a ajuns in varful muntelui.

In toamna aceea sora mea Cristina intrase in anul I la Contabilitate. Nu stiu cum, dar s-a imprietenit cu cei din gasca lui David. Cel mai probabil i-a gasit in trenul de Predeal cel folosit saptamanal de Floarea de Colt.

Am mers la catarat in Prapastia Ursului. Gasca lui David m-a adoptat pentru cateva ture. Am urcat atunci in manse pe Hornul Frumos, pe Hornul Inghetat si pe Creasta Frumoasa. M-au avertizat ca traseele din Piatra Mare sunt un pic mai grele decat gradul de dificultate mentionat la baza traseului. Eram la primele manse si nu am stiut despre ce este vorba.

David, impreuna cu altii s-au apucat sa confectioneze si sa vanda echipament montan. La ultimul etaj din Magazinul Unirea, in ccoltul de la Nord-Est era o consignatie. Lasau la consignatie marfa si se intorceau dupa bani cand aceasta era vanduta.

David facea alpinism de performanta si avea contacte in afara tarii. Aducea marfa de afara ori de cate ori putea. Dupa ce a strans mai multi bani a inchiriat spatiul de langa consignatie si a deschis magazinul Himalaya. Mi-aduc aminte si acum: o gasca de nebuni urcau pe scari un bustean de 1,5m diametru cu tot cu radacina. Busteanul avea sa devina tejgheaua noului magazin.

Am mai iesit cu gasca in Cheile Rasnoave unde am urcat manse pe Creasa Generalului si pe cele doua trasee din dreapta Surplombelor de Aur. Atunci se mergea la munte cu nasul. Urcam toata gasca in personalul de Predeal si alegeam pe cel mai priceput sa negocieze. Strangea bani de la toti si ii dadea nasului. Cu cat era mai mare gasca cu atat era mai usor de negociat.

Au trecut mai mult de 40 de ani de la cutremurul din 1977. Amintirile mele incep sa se ascunda si este din ce in ce mai greu sa le conving sa iasa la lumina.

Ma uit la crucea de pe varful Costila si imi dau seama ca a venit timpul sa scriu in cuvinte ceea ce am povestit de mai multe ori – intamplari de la munte.

Cei care nu ajung pe munte de mici copii au dificultati in a intelege regulile muntelui. Tinerii urca repede pana pe varf, fac poze, dorm la cabana si apoi se lauda cu ceea ce au facut.

Ascensiunea montana necesita o pregatire speciala. Copiii sunt pregatiti de parintii lor si urmeaza potecile strabatute de acestia. Muntele te avertizeaza de putine ori apoi te pune in fata adevarului. La fata locului te descurci doar cu ce ai la tine, hainele de pe tine, stiinta din cap si cei de langa tine.

Urcam din motive gresite pe varful muntelui. Vrem sa mancam paine si sa bem vin. Vrem sa ne uitam in departare sa ne laudam ca lumea este foarte mica si ca noi putem sa o vedem pe toata.

Trece timpul si iti cad in cap pietrele pe care le-ai calcat cu bocancii. Acolo unde te-ai catarat in tinerete se catara un altul mai tanar. Aceleasi pietre care cadeau in capul altuia acum cad in capul tau.

Nu prea ai ce face. Cel tanar de pe traseu are nevoie sa strangi coarda bine ca, la nevoie, sa-l scapi cu viata. Stai la baza traseului si astepti sa coboare de unde. Povesteste ce a realizat.

Nu poti sa ajungi in inima tarii decat trecand muntii cu masina, cu trenul sau pe jos. Bocancii te mai iarta, dar trenurile iarta foarte rar. Trec in mare viteza pe liniile lor drepte si spulbera orice obstacol. Cand masina arata cu degetul spre tine ca te duce in spate, arata-i verticalele pe care nu le poate urca.