Si m-am uitat la copii si am vazut ca nu sunt pregatiti pentru viata. Viata copiilor este impreuna cu alti copiii si cand sunt impreuna trebuie sa aiba grija unii de altii.
Asta e o lectie frantuzeasca de la pionieri. Ei, dupa ce trec de primul an de liceu si si-au facut prieteni noi au nevoie sa se descurce singuri doar cu prietenii, fara parinti sau rude. Este un test al maturitatii dupa ce au primit o identitate care apare in sistemul legal al tarii.
Dupa ce se strang impreuna, vine un tanar de la facultate si un preot catolic si pleaca pe munti departe de casa. In al doilea an, dupa ce au invatat cum se intinde cortul, cum se face mancare la ceaun si cum se sta frumos la masa, este timpul sa invete lectia frantuzeasca.
Ei toti sunt trimis in colonii ca sa se invete de tineri cu lipsurile si cu improvizatiile pentru ca franceza este o limba grea si ei nu sunt pregatiti. Asa au facut ei cu mine, au venit din Franta, m-au gasit si m-au invatat cum este sa fii pionier.
Le-am pregatit copiilor o surpriza. Am organizat o “aterizare in necunoscut”. Au fost anuntati la ce ora ne intalnim in gara de nord, dar nu au fost anuntati nimic despre activitatea pe care o vom avea.
Can trenul a oprit in Brasov, le-am spus despre ce e vorba. I-am impartit in trei echipe si fiecare echipa si-a ales o breasla. Le-am dat la dispozitie doua ore in Centrul Brasovului sa caute si sa afle tot ce pot afla despre breasla lor.
Dupa ce ne-am intalnit cu totii din nou, am urcat cu telecabina pana pe Tampa si apoi am coborat pe picioare, mai intai pana in sa, pentru ca mai apoi sa gasim un traseu cu cruce albastra.
George era si el intr-una dintre echipe pentru ca nu avea inca 18 ani. Astazi George isi aduce aminte ce e aia sa aterizezi in necunoscut si sa te descurci la fata locului cu ce gasesti.
Dupa cativa ani, am plecat singur la Brasov pentru ca toti copii stau pe hartii si ecrane. Am facut aceeasi aterizare in necunoscut doar ca de unul singur.
Povestea este asa. Muchia principala a unui masiv muntos este un traseu despre matematica. Creasta este o problema de matematica. Exista un versant de-a dreapta si un versant de-a stanga si doar o linie pe care se poate merge. De aceea creasta principala este marcata cu banda rosie. Pe pietre si pe copaci vine un om al muntelui cu vopsea rosie si vopsea alba si vopseste o banda rosie si doua benzi albe.
Exista si muchii secundare. Acestea ajung in muchia principala precum oasele la coloana vertebrala a unui peste. O astfel de muchie urca pana la muchia principala. De aceea muchia secundara se marcheaza cu o banda galbena si doua benzi albe. Este tot matematica, doar ca este matematica celui galben care il ajuta pe cel rosu.
Fiecare banda a propriul triunghi. Daca sectionezi tranzversal muntele in dreptul unei pietre de pe muchie obti un triunghi De aceea, traseul care urca pe un versant pana la muchie se marcheaza cu un triunghi. Banda rosie are triunghi rosu si banda galbena are triunghi galben.
Pe traseul unui triunghi se merge pe seprentine. Se merge de la stanga la dreapta si apoi de la dreapta la stanga de fiecare data urcand un pic mai sus.
Aceasta este matemmatica si nu se poate citi decat de cei care au mintea pregatita. Cand la dreapta, cand la stanga este o carte pe care toti copiii o stiu, este cartea despre cel care a ajuns in varful muntelui.